Sunday, February 4, 2007

Cum poate un tânăr să-şi controleze gândurile, pasiunile şi dorinţele?

Odată ce ne numim tineri cu valori, în fiecare vineri seara nu facem nimic altceva decât să ne încărcăm bateriile minţii cu învăţături cât mai practice posibile, şi toate din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Este interesant că deja de două săptămâni am inceput să facem cu toţi tinerii, un curs extraordinar şi anume Cum poate un tânăr să-şi controleze gândurile, pasiunile şi dorinţele? Nu voi face o introducere prea lungă în subiect, de menţionat este faptul că pe lecţie ce trece este tot mai relevant şi foarte aplicabil pentru toată săptămâna înainte. De exemplu la ultima întâlnire, Lenuţa Brewer, a făcut o lecţie de neuitat, şi anume am învăţat că lupta pe care o duc tinerii de obicei nu este cea obişnuită, adică cea fizică, ci mai degrabă lupta spirituală inamicul fiind, creatorul tuturor problemelor şi minciunilor, tatăl răului, diavolul. Lupta se dă la nivelul minţii, atacând integritate morală a tinerilor. Am văzut exemple actuale, situaţii cu care ne confrutăm zilnic, indiferent de vârstă sau starea socială, folosite sunt vechile arme, şi anume pornografia, relaţiile sexuale întâmplătoare, înafara familiei şi multe altele.
Pe lângă lecţiile relevante, la „2:22” nici odată nu vei avea posibilitatea să stai mult timp fără treabă sau să te simţi singur... chiar vinarea aceasta a fost prezentate noile domenii in care poţi să te implici şi tu... şi anume în echipa de teatru, aici vei avea de lucru fie că ai talent in domeniu fie că nu, şi aume este nevoie de ajutor pentru sunet, design şi multe altelea... deci uşile îţi sunt larg deschise. De altfel tot atunci am avut şi o scurtă piesă de teatru, din partea echipei, care a motivat sala să se împlice in grupele de studiu Biblic, la un nou curs „Darurile Spirituale”.
Iar acum cele mai noi ştiri... ai ştiut că la Mişcarea de tineret a apărut un nou compartiment, şi anume Sport exclusiv pentru fete, femei şi mame... shapping, fitness, tae bo, şi mai multe sfaturi utile pentru ca fetele şi femeile să fie cât mai frumoase şi îngrijite? Tot la ultima intâlnire fetele au făcut prezentare a acestei noi direcţii „2:22”. După cum am mai menţionat, la „2:22” nu prea ai posibilitatea să stai prea mult timp fără ocupţie... de aceea acum nu ezita prea mult şi vino de te implică cu noi... la mişcarea „2:22”. Vei avea parte de un timp grozav, activităţi de toate genurile, muzică live, fun şi mulţi, mulţi prieteni.
Vino cu noi la „2:22”!


Alina Druţă